Biserica, alaturi de Scoala, reprezinta unul din pionii de baza pe care este asezat intregul edificiu spiritual al credinciosilor din aceasta parohie. In Rod, biserica ocupa un loc central, atat fizic, fiind asezata in mijlocul satului si astfel poate fi vazuta din orice zona a acestei localitati, dar si spiritual, fiindca credinta ortodoxa este cea care marcheaza viata de fiecare zi a oricarui locuitor al satului.