Dacă

De poți să nu-ți pierzi capul când toti în jurul tău
Și l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ți vină,
De poți, atunci când toți te cred nebun și rău
Să nu-ți pierzi nici o clipă încrederea în tine;

De poți s-aștepți oricât, fără să-ți pierzi răbdarea,
De rabzi să fii mințit, fără ca tu să minți,
Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminți;

De poți visa, fără să te robești visării,
De poți gândi, fără să-ți faci din asta un țel,
De poți să nu cazi pradă nicicând disperării,
Succesul și dezastrul privindu-le la fel;

De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit și prefăcut,
De poți să-ți vezi idealul distrus și din ruine
Să-l reclădești cu-ardoare fierbinte din trecut;

De poți risca pe-o carte întreaga ta avere,
Iar tot ce-ai strâns în viață să pierzi într-un minut
Și-atuncea, făr-a scoate vreo vorbă de durere,
Să-ncepi agoniseala, cu calm, de la-nceput;

Și dacă trupul tău, slăbit și obosit,
Îl vei putea sili să-ți mai slujească încă
Numai cu strășnicia voinței tale-ncât
Să steie peste vreme așa cum stă o stâncă,
De poți vorbi mulțimii fără să minți și dacă
Te poți plimba cu regii făr-a te-ngâmfa,
De nici amicii, nici dușmanii nu pot vreun rău să-ți facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;

Și dacă poți să umpli clipa trecătorare
Să nu pierzi nici o filă din al vieții tom:
Al tău va fi pământul, cu darurile-i toate
Și ceea ce-i mai mult, să știi, vei fi un OM.