Parintilor care nu mai au timp pentru copiii lor

Există un cuvânt în limba română împrumutat din engleză cu referire la cei pentru care munca, serviciul ocupă primul loc între cele mai importante lucruri din viaţa lor. Astfel de persoane sunt numite cu termenul workaholic, adică cele pentru care munca este totul. Pentru ei grija faţă de soţie, copii, prieteni intră la capitolul „celelalte“. Iar aceasta nu se întâmplă fiindcă ei şi-ar dori-o neapărat, ci fiindcă serviciul este de aşa natură, încât nu-şi văd familia decât dimineaţa când pleacă de acasă şi seara când se întorc să mănânce şi să se culce.

Odată, părintele unui copil a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi băiatul de cinci ani aşteptând la uşă.

– Tati, pot să te întreb ceva?

– Da, sigur, despre ce e vorba?, a răspuns omul.

– Tati, câţi bani câştigi pe oră?

– Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri?, spuse omul nervos.

– Doar vreau să ştiu… Te rog, spune-mi, cât câştigi pe oră?

– Dacă trebuie să ştii, câştig 50 de dolari pe oră.

– Aha, a răspuns micuţul, cu capul plecat.

– Tati, îmi împrumuţi, te rog, 25 de dolari?

Tatăl s-a înfuriat:

– Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este ca să îţi cumperi o jucărie din care mai ai, du-te direct în camera ta la culcare. Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru nişte lucruri de care te plictiseşti destul de repede.

Micuţul a mers în linişte în cameră şi a închis uşa.

Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani?

După un timp, omul s-a calmat şi a început să gândească:

Poate era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25 de dolari. Şi chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la uşa băiatului şi a întrebat:

– Dormi?

– Nu tati, sunt treaz, a răspuns băiatul.

– M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25 de dolari.

Micuţul a sărit, zâmbind.

– Mulţumesc, tată!

După aceea copilul a pus pe cuvertura patului, de undeva dintr-o cutie de bomboane, un pumn de bani. Omul a văzut că băiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou. Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său.

– De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.

– Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, acum am 50 de dolari. Pot să cumpăr o oră cu tine? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine.

Tatăl a fost distrus. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte.

Pilda de astăzi vrea să transmită un mesaj tuturor celor care lucrează din greu. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem o parte din el cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiaţi de inimile noastre. Să ne amintim să împărţim cei 50 de dolari din timpul nostru cu cineva pe care-l iubim. Dacă mâine vom muri, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte uşor, în câteva ore. Dar familia şi prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieţii lor. (Augustin Păunoiu)

Sursa: Ziarul Lumina